Loading...


Zile

Ore

Minute

Secunde

Cu alunițele la control


Joia aceasta, începând cu ora 11, ne întâlnim cu Raluca Miulescu, medic rezident dermatolog la spitalul Elias, care ne va vorbi despre pregătirea pentru sezonul estival – atât a copilașilor noștri, cât și a noastră.
Vom afla răspunsuri la multe dintre întrebările pe care ni le punem, atunci când avem un moment de liniște, cum ar fi:
– ce înseamnă radiațiile UV și ce poate determina expunerea la ele?
– cum ne protejăm de soare?
– ce sunt alunițele?
– până la ce vârstă pot apărea acestea?
– ce trebuie să urmăresc în caz de schimbare/modificare a unei alunițe?
Și după o infuzie de informație extrem de importantă, vom trece și la partea practică, constând în controlul cu dermatoscopul.

Doamna doctor îi va consulta pe toți cei interesați, mici și mari deopotrivă. Se spune că un om normal/sănătos, fără istoric de cancer de piele, trebuie să își facă două dermatoscopii pe an – una la început de sezon estival, și una la încheierea acestuia (prin octombrie), să vadă dacă s-a modificat ceva.

Nu în ultimul rând, prietenii de la Pierre Fabre – Ducray vor veni să ne vorbească despre produsele lor dedicate pielii sensibile, și vom putea testa produsele recomandate. Aceștia pregătesc și niște mici surprize pentru participanții la întâlnirea de joi, pentru care le mulțumim !

Vă așteptăm începând cu ora 11, la Zarva-Club de harababură pentru copii (Str. Gramont, nr. 38). Participarea la eveniment este 20 lei și vă rugăm să achitați direct personalului locului de joacă. Pentru înscriere vă rugăm să:
-trimiteți email pe adresa contact@07alaptare.ro sau clinicaalaptarebucuresti@gmail.com sau
– să vă înscrieți pe site-ul nostru 07alaptare.ro
– să ne dați de știre chiar aici, în cadrul evenimentului.

Detalii Eveniment

Data inceperii evenimentului 6 iun. 11:00
Data incheierii evenimentului 06.06.2019 13:00
Capacitate (locuri)
Pret 20 Ron
Locatie Club Zarva

Distribuie