aug. 01, 2018 | Postat de: Tranulis Ilinca
- 6586
- 0
Boli ușoare și alăptarea
Ai un sugar care ți-a dat programul de somn peste cap?
Te trezești de multe ori noaptea pentru a-l alăpta?
Încerci să te ocupi de casă, copil și sot și uiți de tine?
Oboseala scade imunitatea, iar astfel un virus banal pe care corpul tău l-ar fi îndepărtat altădată cu ușurință, te răpune. O viroză respiratorie sau una digestivă te pot face complet nefuncțională pentru câteva zile, când copilul tău mic țopăie pe lângă tine și te trage din pat la joacă.
Ce faci?
Cel mai bine previi: dormi cât mai aproape de copilul tău, pentru a nu fi nevoită să te dai jos din pat la fiecare alăptat, încearcă să prinzi câteva minute de somn în timpul zilei, odată cu bebe. Pot face minuni. Vasele și rufele pot aștepta, tu ești mai importantă.
Nu te duce în locuri aglomerate, închise, în magazine sau locuri de joacă, acolo aerul este mai bogat în germeni.
Spală-te pe mâini cu apă și săpun oricând vii de afară sau înainte să mănânci. Consumă alimente proaspete, din surse sigure.
Dacă totuși ai căpătat un virus, perioada de incubație este de 2-3 zile, apoi apar diverse simptome. Dacă este vorba de o infecție respiratorie, nasul se va înfunda sau va curge, te va durea în gât si vei tuși, posibil vei face febră și vei avea o stare generală proastă, vei simți nevoia să zaci, să dormi. Dacă este gripă, probabil vei avea dureri musculare, frisoane, și câteva zile în care îți va fi greu să te dai jos din pat. Dacă este vorba de o viroză digestivă, pot apărea vărsături, diaree, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, posibil febră. Într-o gastroenterocolită de acest fel, există riscul să te deshidratezi, încearcă să consumi cât mai multe lichide. E posibil să scadă puțin secreția lactată în perioada de boală, dar permițându-i copilului să sugă la cerere, acesta va reuși să bea cantitatea obișnuită de lapte.
La oricare dintre acestea, până îți dai seama că este vorba de un virus, ai transmis deja probabil virusul și celor din jur, inclusiv copilului. Dacă este alăptat, îi vei transmite în curând și anticorpi, deci el va face o formă mai ușoară de boală, sau chiar nu se va îmbolnăvi deloc. Pentru a minimiza riscul de a transmite boala, e important într-o viroză respiratorie să folosești șervețele la fiecare strănut, tuse sau suflat de nas, apoi ideal ar fi să te speli pe mâini. Nu este necesar să porți o mască ce îți acoperă nasul și gura, pentru tine este incomodă, pentru că deja respiri greu, iar masca îngreunează și mai mult respirația. Germenele a ajuns deja la copil. La fel și dacă ai diaree sau vărsături, spală-te pe mâini cu apă si săpun. În niciun caz nu întrerupe alăptarea atunci când ești bolnavă! Copilul va beneficia de anticorpii primiți prin laptele matern. Nu te separa de copil, ci lasă-l să sugă la cerere, dar solicită ajutor cuiva pentru a se ocupa de restul activităților lui.
Dacă simptomele sunt severe, consultă medicul și urmează recomandările, verificând întâi tratamentul să fie compatibil cu alăptarea. Poți intra chiar tu pe e-lactancia.org, unde trebuie doar să introduci denumirea în limba engleză a substanței active din medicamentul prescris de doctor. Spre exemplu, dacă iei Nurofen Forte, trebuie să introduci “ibuprofen”. Sau poți suna la 07ALAPTARE.
Într-o viroză respiratorie, ai voie să iei antitermice sau antiinflamatorii uzuale simple (există combinații de antitermice cu decongestionante, cum ar fi Parasinus, dar acelea nu sunt recomandate), ai voie diferite siropuri sau pastile din plante pentru tuse, ai voie picături de nas (din nou, de preferat nu cele decongestionante, ce conțin derivați de efedrină). Poți încerca Avamys sau apă de mare. Dacă viroza se complică și se transformă într-o infecție bacteriană, medicul va recomanda antibiotic, care cel mai probabil e compatibil cu alăptarea. Pentru maximă siguranță, verifică medicamentele cu un consultant în lactație sau pe site-urile specializate, de exemplu e-lactancia.org. Chiar dacă ți se recomandă medicamente care nu sunt compatibile cu alăptarea, dacă te consulți cu medicul curant, cu siguranță veți găsi alternative la ele care sunt compatibile cu alăptarea.
Într-o viroză digestivă, probioticele, antidiareicele de obicei sunt permise, la fel și antivomitivele. Antitermicele uzuale sunt compatibile cu alăptarea.
Așadar, ai grijă de sănătatea ta, nu întrerupe alăptarea în cazul acestor boli ușoare, cere sfatul unui consultant în lactație dacă simți că nu te descurci. Sănătate!